INTALNIREA CU DUMNEZEU

Pe 15 Decembrie 1996… Afară ningea cu fulgi mari și frumoși care se depuneau de câteva zeci de minute într-un strat gros și consistent de mantie albă, plapumă a pământului. Micuțul Peter privea pe fereastra dormitorului său cum fulgii se așezau calm pe mașinile parcate pe strada Luminii, cea la care avea vedere și care era luminată la propriu de becurile stâlpilor publici, dar și de cele ale instalațiilor ornamentale, și pe care părinții săi, Ryan și Margaret, reușiseră în urmă cu aproximativ un an de zile să cumpere un apartament cu 3 camere, salon și 2 băi, adică suficient de încăpător pentru o familie cu un copil.
În acea seară de marți Ryan venise mai târziu de la slujbă, el fiind contabil la primăria orașului, pentru că avusese de încheiat bilanțurile pentru sfârșit de an. Se apropiau sărbătorile de iarnă și pentru ca în acea perioadă să se bucure de starea magică în sânul familiei trebuia să muncească peste program. Ca de obicei, Margaret pregătise cina care consta de data asta în friptura de cartofi atât de bine mirositoare încă din holul apartamentului, dar și deja celebrele gogoși Yorkshire, preferatele lui Peter.
– Aloo, e cineva în casa asta căreia i-a fost dor de mine astăzi? strigă Ryan în timp ce se descălța de pantofii maro de piele ținând într-o mână un buchet de trandafiri roșii.
– Eeeeeeeeuuu! Adică mie, mie mi-a fost dor de tineeee! și în secunda următoare Peter era deja atârnat de gâtul tatălui său sărutându-i obrajii răciți de fulgii mari și calmi. Dar ce e asta? Mi-ai adus flori?
– Astea sunt pentru mama ta, Peter! Le merită, nu crezi?
Margaret era în salon și era pe cale să termine cu așezatul mesei, dar întorcându-se cu gândul de a merge spre bucătărie pentru a aduce ce mai rămăsese, s-a oprit direct în brațele soțului său care îi întinse buchetul:
– Pentru tine, draga mea! Te iubesc! Cum te simți astăzi?
– Oh! Ce surpriză, dragul meu! Mulțumesc, sunt bine! De fapt, mult mai bine acum că ai sosit! își sărută rapid soțul, dar și pe micuț pe frunte care era tot în brațele tatălui său. Mi-este foame, vouă nu? Mergeți la spălat mânuțe și fuguța la masă, haideți!
– Nu… nu mi-e foame, spuse Peter care se coborî din brațele tatălui și cu ochii ușor înlăcrimați iși privi mama în ochi. Mi-a promis! A adus doar flori… pentru… pentru tine! Surioara mea… unde este? Mi-ați promis amândoi!
Înainte ca cei doi să se dumirească Peter a și fugit în dormitor, lacrimile ochișorilor săi albaștri ajungându-i pe bărbie de parcă ar fi fost o cursă nebună și s-ar fi premiat câștigătoarea.
Întins în pătuțul său, micuțul de doar 6 anișori, care nici nu observase că se oprise ninsoarea și norii fugiseră de pe cerul negru, avea chipul scăldat în lumina lunii, regina nopții, spre care privea insistent ștergându-și din când în când lacrimile. La un moment dat luna dispăru, dar nu și lumina puternică. Din acea lună plină, mare și luminoasă rămăsese doar un cerc, care se confunda cu marginea ei și în mijlocul căreia, din ce în ce mai mare, apăru o altă lumină. Băiatul se opri brusc din plâns, iar ochii focalizau cu foarte mare atenție fenomenul care avea să îi marcheze poate toată viața. În câteva secunde, cercul luminos se transformă într-o ramă aurie care găzduia poza unui chip atât de cunoscut pentru Peter: era personajul principal al cărții pe care mama sa i-o dăruise de ziua lui. De-a dreptul șocat și consternat de ce avea în fața ochișorilor săi, micuțul încercă să strige pe mama sa, apoi pe tatăl său, dar după câteva minute de încercări ratate privi cu mai multă atenție către chipul ce-l privea…

În drumul său spre casă doamna învățătoare Margaret Smith se opri la librăria bunei sale prietene, Jennifer, pentru a căuta o cărticică pentru fiul său, Peter. Numai ea știa cât de mult îi plăcea micuțului să i se citească seara, înainte de a pătrunde în lumea basmelor. Plus că se apropia ziua lui de naștere. Fiul său împlinea 6 anișori.
– Bună, J. Ce mai faci? Cum o duci?
– Bună, Margaret! Ai terminat cursurile? Off… am ceva probleme cu noua mea angajată… Mi-a recomandat-o o amică spunându-mi că are experiență, dar mi-a rătăcit niște hârtii și m-am cam enervat. În fine, rezolv eu. Ia zi-mi, cu ce te pot ajuta?
– Vreau să caut o carte pentru Peter. Știi cât îi place să-i citesc seara. Doar că vreau ceva mai… special.
După câteva minute de căutări, Margaret găsi o carte ale cărei coperte sunt frumos colorate și care se intitulează „Biblia pe intelesul celor mici”.
Câteva luni mai târziu, Peter învățase să creadă și să-L iubească pe Dumnezeu, iar înainte de a-și ruga mama să-i mai citească vreo pildă, își spunea de fiecare dată rugăciunea pe marginea patului și se închina.

Era chiar El! Era chipul pe care îl vedea în fiecare zi, în fiecare seară, atunci când mama sa stătea pe marginea patului și îi citea din carte. Era chiar Domnul Dumnezeu! În acel moment Peter se transformă într-o ființă superioară simțind asupra sa o energie și o forță supranaturală care parcă-l ridică de acolo, din pat, din camera apartamentului său… Pătrunsese cu viteza luminii în rama luminoasă care părea atât de îndepărtată cu doar câteva minunte mai devreme și ajunsese în cea mai înflorită și colorată grădină pe care o văzuse vreodată în desenele animate urmărite la televizor sau în cărțile de colorat pe care le avusese la îndemână.
– Niciodată să nu îți superi părinții, dragul meu! Nu le cere să facă ce nu e dat să se împlinească în acel moment. Nu vei obține acel ceva dacă vei cere în felul condiționat!
– Doamne… vreau o surioară… te rog, ajută-mă să fiu frate de fată! spuse Peter cu vocea tremurândă.
– Peter, iubește-ți părinții! Ai grijă de ei, sărută-i și mulțumește-le cu aceeași pasiune cu care îmi transmiți în fiecare seară gândurile tale…!

La 23 de ani, astăzi, Peter este fratele mai mare al adolescentei Megan Smith în vârstă de 16 ani, amândoi fiind copiii lui Ryan și Margaret Smith, decedați în 15 decembrie 1997, într-un accident de mașină…

Visul ăsta… a fost atât de real pentru mine timp de 10 ani! Am crezut și am comunicat în felul meu propriu cu El. Sunt sigur că m-a ascultat de fiecare dată, dar în încercarea de a mă face să văd lucrurile așa cum trebuie și așa cum sunt m-a lăsat să acționez conform propriilor simțăminte! Am greșit, m-am căit, am înțeles și m-am întors la El. Nu mai vorbesc cum o făceam în copilărie, dar știu că vede cum inocența faptelor mele de atunci se reflectă atât de bine în maturitatea gândurilor de astăzi! Mulțumescu-ți, Doamne!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Adela Pârvu - Interior design blogger

O viaţă avem? Colorată să fie!

Alapteaza!

Resurse pentru suport in alaptare

WELCOME TO ROMANIA !

With this Blog we want to get you out there and explore this wonderful place called ROMANIA !

Ganduri, dorinte, vise si altele...

Vantul, care nu are nici miros nici greutate isi da seama ca exista cand culca la pamant holdele de grau. "Exist, gandeste el, pentru ca fac pe altii sa se incline."

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adolescentzi

un blog pentru fiecare dintre voi

Blogul Asociatiei IHTIS Romania

Promovam interesele tinerilor cu dizabilitati fizice

%d blogeri au apreciat asta: