AM LUAT JOCURI DE LA EDUCLASS

Odată cu copilul meu retrăiesc anii de grădiniță ai copilărie mele în care o mașinuță cu baterie era floare rară, dar timpul s-a schimbat încât și copiii sunt mult mai deștepți, pentru că de la grădiniță pot să facă calcule matematice ușoare.  Într-o zi mergând la grădiniță, îmi spune doamna educatoare că, prichindeii sunt atrași să învețe să numere și să socotească, dar că nu sunt fonduri pentru astfel de jucării. După ce am ajuns acasă am căutat pe internet și am găsit site-ul EDUCLASS.RO ce au peste o mie de produse marea majoritate disponibile pe site. După ce am cercetat oferta, am comandat câteva jocuri de matematică pe care le-am primit în câteva zile. Când le-am dus la grădiniță, atât doamna educatoare cât și copiii au fost foarte încântați de ele, atunci doamna m-a întrebat dacă îmi datorează ceva, la care am spus că nu pentru că nici eu n-am dat mulți bani pe ele. Seara copilul meu m-a rugat să-i iau și lui jucărele așa cum am luat la grădiniță, și imediat i-am comandat și lui aceleași jucării.

 

educational-insights-joc-matematic-portabil-adunari-si-scader-7588

Odată, cel mai bun prieten al meu Paul Neagu, mă roagă să am grijă de fiul său Mihai pentru că el împreună cu soția sa vor pleca la un congres internațional de medicină la București, pe care i-am servit cu multă plăcere. În prima zi când îl duc pe Mihăiță la grădiniță, văd că au niște jucării vechi și rupte încât m-am cutremurat. Vorbind cu doamna educatoare, am aflat că tot lipsa banilor este cauza acestui fapt.

bigjigs-jocul-inmultirilor-7037 Seara l-am sunat pe Paul și i-am spus situația găsită la grădiniță unde învață fiul său, aceea că nu sunt jucării bune și sigure, dar în același timp i-am povestit despre site-ul EDUCLASS.RO ce au jucării educative pentru toate vârstele. Atunci mi-a spus să iau tot ce trebuie pentru că el îmi va restitui banii. După ce le-am primit și le-am dus la grădiniță, copii erau mai veseli și au început să învețe calcule matematice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Adela Pârvu - Interior design blogger

O viaţă avem? Colorată să fie!

Alapteaza!

Resurse pentru suport in alaptare

WELCOME TO ROMANIA !

With this Blog we want to get you out there and explore this wonderful place called ROMANIA !

Ganduri, dorinte, vise si altele...

Vantul, care nu are nici miros nici greutate isi da seama ca exista cand culca la pamant holdele de grau. "Exist, gandeste el, pentru ca fac pe altii sa se incline."

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adolescentzi

un blog pentru fiecare dintre voi

Blogul Asociatiei IHTIS Romania

Promovam interesele tinerilor cu dizabilitati fizice

%d blogeri au apreciat asta: