LA FELIX AM LEGAT DOUĂ PRIETENII

Înainte de-a pleca la Felix l-am cunoscut pe fecebook pe Dan Hortopan din Hunedoara ce n-a mai fost internat și m-a întrebat cum e acolo. Dan trebuia să vină cu o săptămână mai târziu, dar medicul său l-a chemat repede și așa am fost împreună două săptămâni.

11186288_828333913870402_2082253636_n

Dan este foarte prietenos, fiind și el cu mama sa, o doamnă drăguță ce este o plăcere să stai în compania dumneaei.

Când am ajuns la Felix am fost cazați într-un salon ce într-o cameră era un domn, iar cealaltă cameră era goală, și am ales-o pe cea goală, dar a două zi doamna asistentă a spus să ne mutăm cu domnul pentru că a venit în acea cameră un băiat cu tatăl său.

Domnul cu care am stat o săptămână este domnul inginer Deatcu din Drobeta Turnul Severin, un domn de la care am avut ce învăța și care mi-a rămas în suflet o amintire plăcută. Am schimbat numere de telefon și e-mail.

În ziua externării mele au reușit să vorbesc cu doamna doctor și m-a programat pe 5 Octombrie data la care și domnul Deatcul este programat.

021

Anunțuri

One Response to LA FELIX AM LEGAT DOUĂ PRIETENII

  1. Dan Hortopan spune:

    Marius, eu iti multumesc din suflet ca ti-ai adus aminte de mine, ma bucur ca te-am cunoscut personal si am vorbit si vreau sa nu uiti ca aici la Petrosani de Hunedoara ai un prieten care se gandeste in fiecare zi la tine…iti doresc sanatate si imi doresc nespus de mult sa ne revedem…te salut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Adela Pârvu - Interior design blogger

O viaţă avem? Colorată să fie!

Alapteaza!

Resurse pentru suport in alaptare

WELCOME TO ROMANIA !

With this Blog we want to get you out there and explore this wonderful place called ROMANIA !

Ganduri, dorinte, vise si altele...

Vantul, care nu are nici miros nici greutate isi da seama ca exista cand culca la pamant holdele de grau. "Exist, gandeste el, pentru ca fac pe altii sa se incline."

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adolescentzi

un blog pentru fiecare dintre voi

Blogul Asociatiei IHTIS Romania

Promovam interesele tinerilor cu dizabilitati fizice

%d blogeri au apreciat asta: