AM FĂCUT O ALBIRE DE DINȚI

În ultima vreme, văzând că mi se înnegresc dinții din cauza depunere pietrei, am hotărât să fac o albire dentară, dar n-am timp să caut un cabinet stomatologic. Într-o seară, intrând pe internet și am găsit o clinică stomatologică ce mi-a atras atenția. După ce am studiat oferta, mi-am făcut o programare pentru albirea dinților la clinica aceasta. Când am ajuns la clinica stomatologică, am avut parte de servicii de înaltă calitate și de aceasta mi-am rezolvat toate problemelor dentare și am rămas fidel acestei clinicii, împreună cu soția mea, ce toată ziua se plângea de durerea dinților și cu ajutorul clinicii trident are acum o dantură impecabilă.

chirurgie-dentara

Colegii de la servici au observat că am făcut albirea dinților și m-au întrebat unde am rezolvat această problemă. Atunci le-am povestit despre cei de la clinica Trident ce sunt niște profesioniști în domeniul stomatologic și chiar un coleg și-a făcut o programare pentru o albire dentară.

Mergând la țară, am văzut că verișorii mei au dinții negrii de tartru și atunci să-și facă o albire dentară la clinica Trident pe care le-am plătit eu, pentru că la țară n-au posibiltatea din cauza veniturilor mici. Așa, am luat câte două persoane cu mașina și i-am adus la clinica Trident pentru albirea dinților. Văzând cei din sat, ce dantură au verișorii mei, mi-au cerut numele clinicii unde i-am dus să poată să se programeze și ei.

Într-o Duminică ies la un grătar cu un grup de prieteni și unul dintre ei observă că am dinții albi, mai ales când râdeam la bancuri și snoave și mă întreabă unde mi-am curățat dantura așa de frumos. Atunci le spun că am rezolvat la clinica Trident ce am găsit-o pe internet și m-am programat. Așa, tot grupul s-a programat și și-a albit dinții la această clinică unde se găsește o echipă de profesioniști.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Alapteaza!

Resurse pentru suport in alaptare

WELCOME TO ROMANIA !

With this Blog we want to get you out there and explore this wonderful place called ROMANIA !

Ganduri, dorinte, vise si altele...

Vantul, care nu are nici miros nici greutate isi da seama ca exista cand culca la pamant holdele de grau. "Exist, gandeste el, pentru ca fac pe altii sa se incline."

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adolescentzi

un blog pentru fiecare dintre voi

Blogul Asociatiei IHTIS Romania

Promovam interesele tinerilor cu dizabilitati fizice

%d blogeri au apreciat asta: