PRIN TRAFICUL DIN BUCUREȘTI ÎN SIGURANȚĂ

Într-o zi mă cheamă directorul în biroul său și îmi spune că peste două săptămâni trebuie să plec în delegație la București. Când am auzit am intrat puțin în panică, pentru că știu ce trafic se găsește în București și cât de greu se parchează, așa că i-am povestit câte incidente au avut prietenii mei în traficul din București. Atunci șeful meu a intrat pe internet și mi-a recomandat montarea unui Sistem Complet de mers înapoi Cartech P2831 S005 ce mă va ajuta și mi-ar ține mașina în siguranță. După ce m-am informat cu privire la acest produs cu ajutorul asistenței tehnice de pe site, am plasat comanda, iar a doua zi coletul a ajuns la mine. Bineînțeles, pentru montaj am ales să apelez la un service acest lucru fiind cel mai recomandat. Doresc să spun că în București m-am descurcat foarte bine în trafic și la parcări, pentru că vedeam pe monitorul de 4.5 inch ce se întâmplă în spate. Țin să menționez că această cameră transmite imagini pe monitor cât timp contactul este pus la mașină.

monitor-pliabil-tft-lcd-pentru-mersul-cu-spatele-cartech-lab-4301

O altă poveste interesantă s-a petrecut iarnă aceasta când am fost la un prieten, întorcându-mă în parcare, unde mă aștepta la mașină un domn. Mă gândeam că am ocupat locul altcuiva de parcare, însă dorea să mă întrebe de unde am cumpărat camera de mers înapoi și unde am montat-o. Ii explic că am luat-o de pe http://www.led24.ro, îi explic avantajele și ușurința în utilizare atunci când vizibilitatea este scăzută în spatele mașinii și devine și mai interesat în momentul în care vede și monitorul. Am ales un model de monitor pliabil deoarece nu îmi place să fie la vedere monitorul atunci când mașina este oprita și nu ocupă nici mult spațiu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Adela Pârvu - Interior design blogger

O viaţă avem? Colorată să fie!

Alapteaza!

Resurse pentru suport in alaptare

WELCOME TO ROMANIA !

With this Blog we want to get you out there and explore this wonderful place called ROMANIA !

Ganduri, dorinte, vise si altele...

Vantul, care nu are nici miros nici greutate isi da seama ca exista cand culca la pamant holdele de grau. "Exist, gandeste el, pentru ca fac pe altii sa se incline."

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adolescentzi

un blog pentru fiecare dintre voi

Blogul Asociatiei IHTIS Romania

Promovam interesele tinerilor cu dizabilitati fizice

%d blogeri au apreciat asta: