SE CERE HALATE DE UNICĂ FOLOSINȚĂ

Într-o lume în care este la tot pasul pericolul infecțiilor, s-a hotărât să se folosească halate de unică folosință în cabinetele stomatologice. Având un cabinet stomatologic, sunt nevoit să folosesc halat de unică folosință pentru fiecare pacient. Într-o zi fiind în cabinet și având puțin timp liber, am intrat pe internet și am găsit Halate de unică folosință pe Dispotrading.ro la un preț avantajos și după ce am studiat oferta am făcut comandă de câteva halate medicale de unică folosință pe care le-am primit în câteva zile și de atunci cumpăr de la acest site. Aceste halate sunt compuse din halat, papuci și bonetă!

În prima zi după ce am primit halate de unică folosință, vine mai devreme colegul ce lucrează în schimbul celălalt și văzând aceste halate medicale de unică folosință mă întreabă de unde le-am luat. Atunci îi povestesc că, le-am găsit pe un site de specialitate la un preț accesibil. Auzind ce i-am povestit, colegul meu mă roagă să-i împrumut câteva halate medicale de unică folosință până își o să-și cumpere și el câteva. De atunci cumpărăm împreună halate medicale de unică folosință.

Într-o zi vine la cabinet cumnatul meu ce este director medical la spitalul din oraș, că îl durea o măsea. Văzându-mă îmbrăcat cu halat medical de unică folosință, mă întreabă de unde îmi cumpăr aceste costume medicale de unică folosință, pentru că și el are nevoie de așa ceva pentru vizitatorii din spital. Așa îi povestesc că am găsit pe internet costume medicale de unică folosință la un preț avantajos. După o lună de zile, când merg la spital să vorbesc ceva cu cumnatul meu, portarul îmi oferă un costum medical la fel cum am și eu la cabinet și așa mi-am dat seama că a luat costume medicale de unică folosință la recomandarea mea!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Alapteaza!

Resurse pentru suport in alaptare

WELCOME TO ROMANIA !

With this Blog we want to get you out there and explore this wonderful place called ROMANIA !

Ganduri, dorinte, vise si altele...

Vantul, care nu are nici miros nici greutate isi da seama ca exista cand culca la pamant holdele de grau. "Exist, gandeste el, pentru ca fac pe altii sa se incline."

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adolescentzi

un blog pentru fiecare dintre voi

Blogul Asociatiei IHTIS Romania

Promovam interesele tinerilor cu dizabilitati fizice

%d blogeri au apreciat asta: