AM ALES FOTOGRAFUL BUN

Am ajuns momentul fericit în care copilul a terminat primele patru clase de școală. Doamna învățătoare a dat câte o sarcină fiecărui părinte, din care mie mi-a revenit responsabilitatea de a găsi fotograful. Cum nu cunosc pe nimeni, am intrat pe internet unde am găsit un link unde scria Gabriel Comănescu în 2017 și după ce am cercetat cu atenție oferta, l-am contactat pe acest domn și am stabilit să vină la banchet ca să fotografieze. Când am primit pozele de la domnul Gabriel Comănescu, toată lumea a fost mulțumită de calitatea lor încât unii din părinți mi-au cerut contactul domnului Gabriel Valentin Comănescu ca să-l poată chema când o să aibă vrun eveniment!

Într-oi zi mă întâlnesc cu un amic din copilărie și îmi dă vestea că anul viitor se va căsătorii, doar că mai are o mică problemă că n-a găsit fotograf și era cam neliniștit. Atunci i-am povestit despre Gabriel Valentin Comănescu, un fotograf profesionist ce face fotografii de bună calitate. Auzind ce i-am povestit, mi-a cerut telefonul domnului Fotograf Gabriel Comănescu. Am fost și eu la aceea nuntă unde domnul Comănescu Gabriel a fotografiat.

De la domnul Fotograf Gabriel Comănescu am învățat că dacă ești un fotograf începător îți trebuie 5 sfaturi de care să ții cont pentru a reuși în acest domeniu de activitate.

Fotografia este o artă și cel ce o face trebuie să o facă cu toată dăruirea și domnul Comănescu Gabriel face acest lucru cu pasiune și dăruire.

La un eveniment fotograful este tot timpul în acțiune pentru a surprinde cele mai bune imagini ceea ce este destul de dificil având în vedere că, fotograful trebuie să fie mereu în mișcare.

În ziua de astăzi oricine face fotografii cu telefonul mobil, dar un fotograf profesionist rămâne baza pentru o fotografie de valoare ce va rămâne într-un album multe generații!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Adela Pârvu - Interior design blogger

O viaţă avem? Colorată să fie!

Alapteaza!

Resurse pentru suport in alaptare

WELCOME TO ROMANIA !

With this Blog we want to get you out there and explore this wonderful place called ROMANIA !

Ganduri, dorinte, vise si altele...

Vantul, care nu are nici miros nici greutate isi da seama ca exista cand culca la pamant holdele de grau. "Exist, gandeste el, pentru ca fac pe altii sa se incline."

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adolescentzi

un blog pentru fiecare dintre voi

Blogul Asociatiei IHTIS Romania

Promovam interesele tinerilor cu dizabilitati fizice

%d blogeri au apreciat asta: