NU AM PRIMIT AJUTOR CÂND AVEAM NEVOIE

28 august 2021

Ieri m-am pornit cu mama la un eveniment cultural, dar pe drum mama avea treabă pentru câteva minute și am rămas într-un loc sigur. După ce a plecat mama, la nici două minute, apare un cetățean în stare avansată de ebrietate, mă cuprinde și mă sărută, într-un cuvânt, ,,MĂ SUFOCA!” Pornesc căruțul să plec, el după mine încercând să mă împingă, dar aceste cărucioare, dacă sunt cuplate pe motoare nu merg împinse și cred că acest aspect a fost avantajul meu că n-a putut să mă ducă unde dorea. De atâtea agitație loveam maneta și bateria mi s-a oprit, piciorul drept mă durea și tremura. Agitat și plin de spasme musculare încerc să mă apropii de trecători să mă ajute să scap de individ, ating două fete cu mâna, dar în zadar. Fac cu mâna la două magazine fără nici un rezultat. Văd un vecin și cred că e scăparea mea, dar mă ignoră. O doamnă intră în vorbă cu el și mă întreabă dacă sunt Ionescu și spun da. Îi răspund afirmativ iar individul o întreabă ce să facă cu mine și i spune să sune familia și dumneaei spune că nu știe numărul și la 112 n-are credit, ori la urgență nu-ți trebuie credit. Când am auzit de 112 și mai tare m-am agitat. Pleacă doamna, apare mama și coșmarul se termină.

Concluzia acestei întâmplări este că trăim într-o societate care nu este educată să se poarte cu o persoana cu dizabilități. Ar trebui să fie programe de informare iar oamenii să știe că anumite afecțiuni în situații de stres dau stări de agitație și spasme. Asta nu înseamnă că suntem agresivi, ci doar așa ne manifestam în situații stresante.


Adela Pârvu - Interior design blogger

O viaţă avem? Colorată să fie!

Alăptează!

Resurse pentru suport in alaptare

WELCOME TO ROMANIA !

With this Blog we want to get you out there and explore this wonderful place called ROMANIA !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adolescentzi

un blog pentru fiecare dintre voi

Blogul Asociatiei IHTIS Romania

Promovam interesele tinerilor cu dizabilitati fizice