AM FOST OPERAT DE APENDICITĂ ȘI ÎNGRIJIT CU ATENȚIE

În noaptea de 29 spre 30 Mai m-a luat o durere în zona stomacului care dimineața a coborât în zona buricului, ce cu timpul creștea în intensitate. Pe la ora 16 mama a chemat ambulanța și domnul de la dispeceratul Dorohoi după nume m-a recunoscut cine sunt și mi-a spus că nu sunt mașini disponibile, dar în câteva minute au venit doi domni amabili și cu răbdare ce m-au dus la Unitatea de Primiri Urgențe unde am fost tratat cu toată atenția de doamna doctor Nistor, chiar dacă au fost mici probleme cauzate din pricina spasmelor mele. Asistentul Mihail Ungureanu, m-a recunoscut, știind activitatea, mea cu care m-am împrietenit.

Doamna doctor Nistor a chemat-o pe doamna doctor chirurg Humă care a constat că am apendicită și m-a internat. După internare am fost tratat la fel de bine, durerea m-a chinuit toată noaptea, deși la perfuzia de la urgențe m-a calmat.

A doua zi am fost dus de doi domni brancardieri cu multă grijă la radiografie și ecograf după care am fost mutat la Terapie Intensivă unde am fost pregătit pentru operație cu perfuzii și doamna doctor anestezist Moșneguțu a venit și a stat de vorbă cu mine, fapt ce m-a ajutat foarte mult.

A urmat operația făcută de doamna doctor Humă și domnul doctor Sabău, cu anestezie totală, fiind destul de grea, pentru că, apendicita a fost foarte mare după care am revenit la Terapie Intensivă unde am primit perfuzie timp de trei zile cu calmante, dormind mai mereu. Într-una din zile, trezindu-mă (mama mergând până acasă) și am simțit că mă doare puțin stomacul, spunând domnului asistent ce mi-a pus un medicament în perfuzie și mi-a zis că dacă nu-mi trece îmi v-a pune din nou, dar n-a fost cazul. Mama fiind în alt pat, într-o noapte m-am trezit și am strigat-o încet, dar doamna asistentă m-a întrebat dacă vreau să mă întorc și spunând da m-a ajutat cu plăcere și n-a mai fost trezită mama.

La Terapie Intensivă era și Alin Ungureanu, un băiat de etnie rromă, care a intrat în dialog cu mine și care s-a dovedit a fi un prieten de nota 10 cu care am avut ce vorbi și cu care am fost mutat într-un salon unde primeam doar două perfuzii pe zi.

La plecare tot acei domni brancardieri m-au coborât și am plecat cu sentimentul că mă despart de un grup de prieteni, care mi-au oferit tot ce este mai bun.

Chiar dacă cu o mică întârziere, am dorit să fac acest articol pentru a arăta partea bună a medicinei românești unde se primește toată atenția necesară și că după părerea mea, starea psihică a pacientului influențează rezultatul actului medical.