Până acum am postat câteva articole în care am spus că îmi doresc o fată alături de mine. Pe de altă parte mulți mi-au spus să caut o fată în situația mea, dar am refuzat să cred în așa ceva. De aproape doi ani colaborez cu o fată ca și mine în scaun cu rotile și în timp ne-am apropiat sufletește!
Prin dialog aproape zilnic pe facebook și prin sms cu bucuriile și ofurile ne-am dat seama că avem multe în comun. Problema este că la acest moment nu putem să sperăm la o relație în adevăratul sens al cuvântului fiindcă nu avem o locuință adaptată situației noastre și asistență 24 din 24 de ore. Sunt într-adevăr familie cu persoane în scaun cu rotile, dar aceștia se pot descurca singur pentru nevoi personale, pe când noi nu putem să descurcăm singuri! Sperăm că într-o zi o astfel de relație va fi posibilă și pentru noi!
Nu prea îmi place să postez pe blog viața și stările personale, dar aseară butonând telecomanda am ajuns pe postul tv TLC un documentar cu familia lu Nick Vojicic, americanul născut fără mâini și picioare.
S-a descoperit în ziua de astăzi, că gândirea rațională învățată din moși-strămoși, aceea că nu orice este posibil, se pare că nu mai este actuală și Nick o demonstrează că se poate.
Am înțeles de mic că nu voi putea merge singur în picioare, dar din adolescență sper că voi găsi o fată să mă accepte așa cum sunt. Tot pe TLC este o emisiune care se numește ,,ACCEPTĂ-MĂ AȘA CUM SUNT” în care o agenție matrimonială ajută persoane cu dizabilități să-și găsească jumătatea.
În țara noastră sunt multe exemple de persoane cu dizabilități ce și-a întemeiat o familie. Un exemplu în acest sens îl dă Geanina Bolbă din Timișoara, ce clipul următor postat cu câțiva ani în urmă pe youtube nu mai nevoie de nici un comentariu.
Așa cum am spus de curând în cartea ,,EROII IMPOSIBILUI” la care am participat, îmi doresc să vorbesc cel puțin două ore față în față cu o fată și după cele două ore să-mi spună: da, te accept și construim o viață împreună sau totul se termină aici!
Am postat pe site-uri de matrimoniale un text frumos și de curând am făcut în acest sens o pagină de facebook, dar mai mult decât un dialog frumos, în care îmi spunea că o găsesc n-am reușit nimic.
Cu ceva timp în urmă i-am scris doamnei astrolog Maranei Cojocaru să văd ce șansă am să găsesc o fată și mi-a spus că este ceva blocat și să plătesc rugăciuni timp de nouă săptămâni, dar nu prea cred în astrologie.
Speranța este mereu aprinsă, dar parcă simt că nu-mi este îngăduit o asemenea bucurie de a dialoga serios cu o fată, nici n-am prieteni cu care să mă sfătuiesc.
Aseară am ieșit afară. La ora 19 am hotărât cu tata să urc în casă, iar el a mai stat câteva minute pe bancă. Pe cealaltă bancă era o fată din bloc cu prietenă, le salut și le întreb ce fac, vecina răspunde, dar eu aș fi vorbit cu o prietena ei, tata era la doi pași, situația mi-o știu foarte bine și rămâne acel cum? A sta într-un scaun cu rotile nu-ți anulează sentimentele și dorințele, dar în același timp mă gândesc nu fiu înțeles greșit. În primul rând aș dori de la o fată multă comunicare, să-i spun toate stările ca să mă cunoască. Oare cer prea mult?
Nu vreau sa par ca, gandesc gresit, dar chiar daca sunt in carucior, sufletul si mintea viseaza la iubire. Multumesc Lui Dumnezeu ca, nu m-a afectat moral aceasta problema, desi nevoia sufleasca exista. Vad persoane sanatoase care toata ziua fac glume pe tema iubire si nu inteleg, de ce. Am incercat sa vorbesc cu fete pe net, dar cand vad ca sunt studente parca ma blochez. Zic in gand ca, fiecare are vitorul in fata. Totusi vad la tv cuplurii in care unul e in carucior. As vrea sa afllu reteta lor.
Publicat de Marius Girada 
VREAU SĂ LUPT! 