ȘI PROIECTUL MEU ESTE PENTRU VIAȚĂ

De câțiva ani luna Martie este luna pentru viață, în care se luptă pentru femeile aflate în criză de sarcină, cu multe activități și marșul pentru viață în toată țara.

Cum se poate vedea este multă implicare la nivel național cu acest proiect. Consider că și proiectul meu cu Centru Sfântul Vasile cel Mare pentru persoanele cu dizabilități ce sunt sau vor rămân singure, este tot luptă pentru viață. Oricine își poate da seama că o persoană imobilizată la pat, dacă n-are pe cineva să o îngrijească, în câteva zile decedează. Din păcate, în România sunt astfel de cazuri, după cum am arătat în articolul precedent.

După cum se vede pe acest blog, pot lupta doar din fața calculatorului personal și de aceea aștept orice persoana dornică de voluntariat să contribuie la o informare corectă acestei probleme naționale și poate așa vom da startul acestei cauze.

IMPACTUL PROIECTULUI MEU

Am postat dea lungul timpului câteva articole despre proiectul gândit de mine cu centrul de independență, dar acum voi vorbi despre necesitatea lui actuală.

Din păcate, aflu mereu despre persoane cu dizabilități care sunt singure și n-are cine să-i îngrijească sau oameni învârstă ce au chin zi de zi cu bolnavi lor.

Acum doi ani, doamna Dana Grecu a spus la Sinteza zilei că a primit un sms de la Mirela Mișcodan din Roma Botoșani, că stă singură în casă paralizată și n-are nici un ajutor.

,,La cei 67 de ani ai săi, o mamă se vede neputincioasă fiind imobilizată la pat de mai bine de 15 ani. Povestea acestei familii este una cu adevărat tristă și crudă, dat fiind faptul că cei doi băieți ai acesteia de 45 respetiv 46 de ani au la rândul lor Distrofie Musculară.” scrie botosaniul.ro

Cum se vede, problema ridicată de mine este problemă națională și m-aș bucura să aibă ecou semnalul meu.

DEZAMĂGIT DE ANTENA 3

Văzând că, numeroase probleme își găsesc rezolvarea cu ajutorul televiziunelor, m-am hotărât să chem reporterul Antena 1 și 3 să facă un reportaj despre proiectul meu, referitor la un centru pentru persoane cu dizabilități ce sunt sau vor rămâne singure. Pe 28 Ianuarie a venit reporterul și m-a filmat, oferindu-i toate detaliile conceptului meu cu speranța că se v-a face o dezbatere la Antena 3.

După o așteptare de două săptămâni, dimineață la ora 6, 20 a fost difuzat la Antena 3 reportajul de mai sus, unde oricât de deștept ar fi un om, nu înțelege ce doresc să fac și cum să mă ajute. Dacă în anul 2015, când am fost difuzat la ora 19 la Antena 1, două săptămâni am răspuns la mesaje, acum doar cineva din oraș m-a căutat fiind difuzată la ora menționată.

Îmi este greu să adaug comentarii, de aceea fiecare să tragă concluzii.

CEI CE REUȘESC ÎMI SUNT MODELE CĂ SE POATE

Multe terorii spun că, secretul unei reușite stă în forțele tale, dar modelele au rolul să-ți dea putere să mergi mai departe. Un astfel de model, îmi este Anca Crăciun din Câmpullung Moldovenesc, județul Suceava, mama a patru copii, dintre care unul cu dizabilități locomotorii, cu care m-am întâlnit în anul 2016.

Urmărindu-i postările pe facebook, am văzut că dorește să ridice un centru de recuperare în Câmpullung Moldovenesc, dar de câțiva ani, oferă recuprare copiilor din oraș la Asociația sa ,,FREAMĂT DE SPERANȚĂ!”

Zilele trecute, am văzut pe facebook că, Anca Crăciun a semnat un contract de sponsorizare pentru centru de recuperare, cu Academia de antreprenoriat, o asociație a femeilor de afaceri cu sediu în Suceava.

Săptămâna trecută, văzând că, OMV PETROM a donat zece milioane de euro, noului spital de oncologia pediatrică, m-a determinat să trimit scrisoarea despre CENTRU DE INCLUZIUNE SOCIALĂ pe care doresc să-l realizez în Dorohoi, celor mai mari companii din România, cu speranța că, măcar cel puțin una se v-a implica în acest proiect!

Reușita Ancăi Crăciun îmi dă speranță că și eu voi reuși să fac proiectul meu, atât de necesar celor din zona Dorohoiului!

CEVA MĂ FACE SĂ CRED CĂ SE POATE

În ultimul timp s-a vorbit mult despre familie și nu vreau să intru în acea ramură atinsă. Observ cu îngrijorare că, problema persoanelor adulte cu dizablități, cu părinți la vârsta a treia sau chiar singuri pe lume este uitată. Din acest motiv, am gândit un concept de centru tip familiar, având condiții moderne VEZI CONCEPTUL pentru noi și care timp de șapte luni am încercat să găsesc un ONG să acceseze fonduri europene să poată fi realizat, dar n-am găsit pe nimeni să se implice până ce programul de fonduri s-a terminat și am rămas cu speranța.

De câteva zile urmăresc pe internet cum o inițiativă a unor oameni simpli, a pus piatra de temelie primului Spital de Oncologie Pediatrică din România și îmi doresc patru pași să fac:

1. Să am un ONG partener.
2. Să găsesc un teren pentru centru.
3. Să am proiectul făcut.
4. Să fac un site pentru donații.

MULTĂ MUNCĂ DAR PUȚINE REZULTATE

Chiar dacă n-am mai postat nimic despre proiectul meu, nu înseamnă că nu caut zi de zi posibilități de a-l pune în practică. Prin obținerea unei informații, am aflat că aș putea să lucrez cu Asociația Tinerilor Ortodocși Români–(ATOR) filiala Dorohoi și l-am căutat pe Părintele Claudiu Foca, reprezentantul acestei asociații. De la primele vorbe, Părintele s-a arătat deschis să se implice în acest demers al meu.
Cu puțin timp mai înainte de acest dialog, l-am întrebat pe Părintele Muha când vine în zonă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, iar dumnealui mi-a spus că în data de 14 mai va veni la Biserica ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Dorohoi. Făcând o listă cu 12 persoane cu dizabilități din oraș și colaborând cu Părintele Foca, la data menționată am plecat la Biserica ”Sfinții Împărați”, unde s-a ținut o ședință cu preoții din Protopopiatul Dorohoi cu IPS Teofan. După ședință, preoții ieșeau din Biserică și plecau acasă. Iese și Părintele Muha și văzându-mă, m-a invitat în Biserică unde era IPS Teofan. În timp ce mergeam prin Sfântul Locaș, am simțit o căldură plăcută și liniștitoare, fiind întâmpinat de Părintele Foca, un om la fel de cald ca și atmosfera din Biserică. Ajungând în fața IPS, cei doi preoți menționați, m-au ajutat să-i prezint dorința mea, la care IPS Teofan mi-a spus că este greu de realizat ceea ce doresc, explicându-mi că și Mitropolia Moldovei și Bucovinei a construit un centru pentru persoane vârstnice și abia după 10 ani au reușit să obțină toate avizele necesare. Mult mai încrezător s-a arătat Părintele Foca în susținerea demersului meu. Zilele trecute am primit un e-mail cu răspunsul IPS Teofan, în care menționa că nu poate să facă Mitropolia un astfel de centru, dar dacă îl voi începe mă va sprijini.

Sfătuindu-mă cu consultatul în fonduri europene, am hotărât să căutăm un arhitect să ne spună ce suprafață de teren trebuie pentru acest centru, precum și dacă dorește să lucrăm împreună la acest proiect. Cine dorește să mă ajute, îl rog să mă contacteze la adresa de e-mail girada_mariusviorel@yahoo.com.

NECESITATEA UNUI CENTRU-PILOT DE INCLUZIUNE A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI DIN COMUNITATE

Când se vorbește în România de probleme persoanelor cu dizabilități, se face referire la venitul modest pe care îl primim și la lipsa accesului în unele locuri publice și instituții de stat și private.
În urmă cu aproximativ doi ani, văzând cum timpul zboară nemilos pentru familia mea, am scris câteva gânduri despre cum mi-aș dori să fie un Centru de Independență pentru persoane cu dizabilități, cu camere și grupuri sanitare individuale, bucătărie, sală de mese, de întreținere fizică specifică nevoilor noastre, de relaxare și socializare, o cameră de gardă care să aibă un sistem de comunicare cu fiecare cameră din Centru, o Capelă Ortodoxă sub ocrotirea Sfântului Vasilie Cel Mare, precum și un parc cu verdeață pentru anotimpul cald.
Mi-aș dori ca Centrul să ofere și acces la o pregătire atât fizică cât și emoțională pentru clipa în care persoana cu dizabilități va fi nevoită să devină definitiv rezident. De aceea, va fi deschis către orice persoană cu dizabilități curioasă sau dornică să experimenteze traiul fără familie pentru cât timp dorește sau poate rezista unei astfel de schimbări.
Pe lângă acestea, Centrul ar răspunde unei nevoi de asistență de scurtă durată, pe perioada în care aparținătorii persoanei cu dizabilități sunt nevoiți să se deplaseze sau sunt în incapacitate de a avea grijă de persoana menționată.
Aceste dorințe enumerate mai sus, le doresc pentru a avea o viață decentă conform cu nevoile noastre.

Auzind la TV că ar exista fonduri europene pentru astfel de proiecte, anul trecut am hotărât să fac cunoscută ideea mea autorităților locale, dar am primit celebrul ,,NU SE POATE”!
Pe data de 1 Decembrie 2017 am făcut un grup pe Facebook cu ideea mea și după două zile s-a înscris în grup o doamnă consultant pentru fonduri nerambursabile, care conduce și o Asociație ce își propune îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități. Am aflat astfel că există mai multe variante pentru accesarea de finanțare și cine sunt organizațiile care ar putea să realizeze acest proiect.
Am făcut și niște pași mici: am obținut de la Direcția de Asistență Socială Dorohoi situația statistică a persoanelor cu dizabilități din oraș și le-am transmis un material cu ideea mea de proiect și sursele de finanțare pe care le-am identificat.
A trecut de atunci ceva vreme, și cred că este momentul să încep să caut un ONG acreditat ca furnizor de servicii sociale care să vrea să se implice și să realizeze acest proiect.
Deci… vă rog trimiteți-mi orice idee sau propunere pe adresa girada_mariusviorel@yahoo.com, pentru că timpul este nemilos inclusiv cu disponibilitatea fondurilor pentru viitorul Centru-pilot de incluziune a persoanelor cu dizabilități din comunitate!

AM UN MARE PROIECT

Ne-am dori cu toții ca, persoanele de lângă noi să fie în putere veșnic și să aibă grijă de noi, dar din păcate realitatea nu-i așa. De aceea am gândit proiectul de mai jos pentru care am nevoie de susținere.

O problemă care nu prea s-a vorbit în România decât cu mulți ani în urmă la emisiunea ODADĂ-N VIAȚĂ este cea a Centrelor de Independență în cazul în care persoana cu dizabilități rămâne singură pe lume, aceasta nu are alternativă la căminele de stat care știm ce condiții oferă. De aceea m-am gândit că ar fi bine să existe la nivel local un Centru de Independență cu cadre specializate, în care persoana cu dizabilități să poată încă din timpul cât are familie să experimenteze o alternativă la aceasta, chiar și pe timpul nopții ca să nu aibă un șoc dacă vor rămâne singuri într-o bună zi. Sau în cazuri când familia are o urgență și n-are cu cine să lase persoana cu dizabilități, aceste centre să fie o alternativă sigură. Ideal ar fi să fie camere separat pentru fiecare persoană cu baie și tot ce este și cameră de gardă care să aibă un sistem de comunicare cu fiecare cameră din Centru. Ar trebui o bucătărie, o sală de mese, una de recuperare cu dotările corespunzătoare, una de socializare, o Capelă Ortodoxă sub ocrotirea Sfântului Vasilie Cel Mare, precum și un parc cu verdeață pentru perioada caldă a anului unde să iasă la aer curat!